Primarul Sucevei, Ion Lungu, a îndemnat oamenii să se vaccineze în contextul în care, deşi rata de infectare cu noul coronavirus a scăzut la 3,67 la mie, mortalitatea este crescută, din luna septembrie şi până în prezent ajungându-se la 700 de decese, relatează Agerpres.

El consideră că vaccinarea şi respectarea regulilor sanitare de protecţie reprezintă măsuri de prevenţie, astfel încât elevii să poată reveni la şcoală în format fizic în cât mai multe unităţi de învăţământ, iar mortalitatea în rândul populaţiei ar putea fi redusă.

„Nu văd altă soluţie de moment, chiar dacă lucrurile s-au mai domolit în valul patru, încă suntem la un număr ridicat de persoane decedate, inclusiv în municipiul Suceava. Am făcut un efort deosebit la sfârşitul săptămânii, am adus oameni de acasă, i-am mobilizat să putem săpa gropi pentru toată lumea, să-i înmormântăm, erau familii disperate. (…) Este un indicator care nu poate fi comentat şi interpretat. Încă se moare în Suceava, se moare în judeţul Suceava, se moare în ţară”, a spus Lungu.

Primarul s-a declarat nemulţumit de ritmul vaccinării în municipiu, ce prezintă un trend descrescător şi a făcut din nou apel la cadre didactice pentru a se vaccina şi a începe şcoala fizic în unităţile de învăţământ în care activează.

Potrivit lui Lungu, în Suceava, de la demararea campaniei de vaccinare au fost utilizate 105.629 de doze.

„Fac un apel la profesori să se vaccineze. Încă o dată spun că nu mi se pare corect, văd că se pune în discuţie şi vaccinarea copiilor între 5 şi 12 ani, să avem pretenţii să vaccinăm copiii şi profesorii să nu fie vaccinaţi”, a mai spus Lungu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.