Unui bărbat din județul Suceava i s-a deschis dosar penal după ce a spart un magazin dintr-o comună pentru că îi era foame. A fost prins de polițiști chiar în interiorul magazinului și apucase să mănânce două iaurturi, o roșie și câteva felii de pâine, relatează Știri Suceava.

Proprietarul unui magazin din comuna Baia, județul Suceava, a văzut pe camerele de luat vederi că un bărbat a intrat prin efracție și a anunțat poliția.

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Mălini (Suceava) s-au deplasat la fața locului, iar în interiorul magazinului a fost identificat Gheorghe L., din localitate, care a declarat faptul că a pătruns în interiorul magazinul după ce a spart un geam cu un coș de gunoi aflat în vecinătate.

A declarat că a spart magazinul pentru că era flămând și căuta ceva de mâncare. Bărbatul a consumat în interiorul magazinului două iaurturi, o pâine, o roșie și a desfăcut un pachet de țigări, fără să ia nicio țigară din acesta, prejudiciul urmând a fi stabilit ulterior.

În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală cu privire la săvârșirea tentativei la infracțiunea de „furt calificat”, anunță polițiștii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.